Treceți la conținutul principal

DA, toamna este minunată

          Pentru început să vă ofer ceva din decorul anotimpului.


     
  Toamna aduce cu ea ploile si frigul , dar și foarte multe lucruri bune: peisajele minunate , fructele , legumele care apar în acest anotimp , începutul anului școlar 😜 și bineînțeles că nu putea lipsi muzica formației..... Voooooltaj.
 
          Joi am fost la Sala Polivalentă care a găzduit spectacolul formației. Acești oameni dau totul pentru fanii lor. Au fost efecte de scenă surprinzător de frumoase.
          La început au cântat cei de la Academia Voltaj melodii internaționale. Foarte frumos cântate.  Au fost acolo oameni de toate vârstele. Și stiți ce? Aproape toata lumea a dansat și a cântat. Eu știu că asta am făcut. Prin muzica lor transmit Speranță , Iubire , Pace. Nu sunt cuvinte triviale in versuri și nu se fac gesturi obscene pe scenă. Nu trăiești teama aceea că devii penibil dacă ai copilul lăngă tine.  De fapt , dacă stau bine și mă gândesc (mai fac și așa ceva) sunt sigură că în timpul spectacolului nu am auzit injurii din partea spectatorilor. Concluzia : formația atrage public de bună calitate.      
 Voltaj reușește să electrizeze pur și simplu. Se vede cu ochiul liber profesionalismul și plăcerea de a oferi oamenilor totul prin muzica lor.
          Călin Goia a levitat pe tot parcursul spectacolului . DA , DA spun adevărul. Am dovada.



          "Ca la 20 de ani", melodia mea preferată (eu o numesc hippie) a încheiat spectacolul. Ce poți să iți dorești mai mult într-o seară de joi ? (Întrebarea a fost pusă retoric.)


          Și pentru că v-am atras atenția , să vă arăt ceva frumos lucrat de mine (da, sunt modestă). Acum câteva zile am postat în magazinul virtual Etsy , un colier croșetat . Este lucrat în două variante de culori. Și chiar dacă este toamnă, floarea este un mac croșetat , atașat de modelul lucrat direct pe sârmă. Am folosit bumbac Flavia , mărgele de nisip și bază metalică cu șurub.


          Și cum în spațiul virtual există oameni generoși am luat modelul de pe youtube și am schimbat puțin centrul florii .

       
          Dar mie îmi place finalul.


          DA, toamna este minunată.👌

Postări populare de pe acest blog

Din dantelă 2 - Globuri/Christmas tree baubles

A fi sau a nu fi...călător cu RATB-ul

Doamne , pierd autobuzul sper să oprească (mașinile la trecerea de pietoni ) ca să pot traversa repede . Of , ce bine că am reușit să urc . Cine spune că am îmbătrânit ?😀 Ce gânduri frivole ! Iar este aglomerat . Să mă țin de ceva sau de cineva mai degrabă . Mânerele care atârnă de bare sunt (nu știu ce cuvânt să folosesc ca să rămân în zona bunului simț )  atât de murdare că ți se  lipește mâna de ele . Și barele de susținere sunt la fel doar că acolo nu se vede murdăria . Din stația Huși ( care nu este una în adevăratul sens al cuvântului fiind deosebit de utilă pentru ieșirea  autoturismelor dintre blocuri sau parcarea acestora pe spațiul destinat acesteia ) pot accesa autobuzele 611 și 232 apoi  tramvaiele 11 , 1 , 25 de la Eroii revoluției . Dacă nu alergi să prinzi mijlocul de transport în comun stai și aștepți , și aștepți exersând...răbdarea (parcă de prea multe ori ) . Vineri am fost surprinsă să văd că cineva se preocupase de curățenie . Era ud peste tot inclusiv scaunel…

Handmade de mai / May handmade

Că nu există formă pe care arta croșetatului să nu o redea aproape identic am mai spus-o , așa că poftiți cireșe 😋 de pus la urechi . Nu știu dacă cei care copilăresc acum mai fac gestul acesta , dar în copilăria mea era firesc . Nu ne trebuia prea mult .era amuzant și ne făcea fericiți . Plăcerea de a te urca în cireș este redată de Ion Creangă în Amintiri din copilărie  . Nostalgie 😜 . Cine mai citește ? Dar ar trebui pentru că este vintage și se poartă stilul . La fel de vintage este și arta croșetatului din care astăzi am ales ceva gustos , dar și frumos .


                   Cireșele sunt croșetate cu fir de bumbac mercerizat Flavia . Inițial le-am creat ca  mărțișoare care au fost dăruite doamnelor profesoare și colegelor fiului meu . Apoi m-am gândit că în copilărie puneam la urechi ciorchinii de cireșe . Așa că pentru 1 iunie când sărbătorim ziua copilului vă ofer cireșele cercei . Pentru aducere aminte .

            Ooo , dar Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii …