Treceți la conținutul principal

La țară / In the country


        Hăbudul . Iubesc acest petic de Românie . Ați auzit de Hăbud ? Pot să îmi imaginez că ...nu . Probabil că întrebarea care apare imediat în gândul vostru este : ce este un Hăbud ? Un sat ca multe altele din România , dar unde oamenii tineri încep să întoarcă și să construiască . Și cel mai important : este liniște . Știu este... banal . Însă , pentru mine , banalul este...bun, mai ales în vremurile pe care le trăim . Este locul unde vrei să îți crești copiii .
         Pe lângă sat curge râul Cricovul dulce . La fel de neinteresant pentru unii , dar este minunat . Apa este curată și te poți scălda în voie în zilele toride de vară . La scăldat de Ion Creangă .
       Poți face hidroterapie într-un mod natural . Pur și simplu te întinzi în apă pe pietre , pui sub cap un colac și lași râul să își facă treaba . Când ieși din apă te așezi pe malul apei , pe nisipul fierbinte și nu , nu faci nimic altceva . Ce ai putea să faci ? Este atât de simplu . Dar pentru acest lucru ai nevoie de pace , de liniște , iar la Hăbud le găsești din plin . Sper să nu se shimbe niciodată acest lucru . Cine are nevoie de aglomerația din stațiuni . Eu știu bine că nu . Putem să ne găsim pacea și liniștea sufletească lângă persoanele dragi nouă , în locurile pe care le iubim și făcând lucruri care ne fac plăcere . Mai jos , pe râu , unde apa este mai adâncă se aud voci tinere , fericite . Pomii și tufișurile antifonează bine gălăgia și poți moțăi liniștit undeva la umbră , să citești sau să croșetezi .😏 Un gând bun .
 😎
 În liniștea aceasta idilică este ușor să gândești frumos și să creezi lucrușoare frumoase .

Știu că a trecut ceva vreme de când pomii au fost înfloriți , dar această fotografie îmi place mie foarte mult pentru că induce ideea de pace. Da, de pace,deoarece uitându-mă la ea am senzația că o pot include în terapia antistres . 
Am croșetat câteva flori asemănătoare pentru o bentiță de nou născut . Deci, dacă mă vrei,vino să mă iei de aici . So, if you want me , come and get me from here
Aceste bentițe sunt folosite foarte mult în fotografiile cu bebeluși . Am creat câteva pentru asemenea fotografii . 


 Sunt câteva bentițe drăguțe , dar create pentru micuțe îndrăznețe . Doar îngerașii știu să poarte așa ceva .
Pentru îngerașii noștri mai mici sau mai mari îmi doresc să fie mereu Pace în România. Doamne ajută !

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să începem...sau să mă cunoașteți

Pentru neinițiați trebuie spus că obiectele făcute manual nu sunt perfecte, dar de cele mai multe ori, sunt frumoase și unice. În zilele noastre dacă vrei să inveți ceva din anumite meșteșuguri trebuie să scotocești internetul pentru că nu se mai găsesc persoane care să transmită ceva in sensul acesta, în familii. Pentru acest lucru îți trebuie timp liber. Foarte mult. De ce ne plac acele obiecte de epocă (mai nou le spunem „vintage”) ? Simplu. Pentru că au fost oameni care le-au creat. Din acest motiv cred că trebuie reintroduse în școli acele ore de lucru manual, iar dacă aceste cuvinte nu sunt de actualitate, să le numim ore de „handmade”, dar să se întample. În mintea mea exista cel puțin trei motive pentru existența acestui lucru: transmiterea tradiției, posibilitatea creării unor „job-uri” și chiar relaxarea minții și prelungirea „vieții” acesteia, deoarece utilizarea continuă a memoriei previne apariția bolilor precum Alzheimer.
             Nu am pretenția de a avea multe cuvin…

Bună dimineața sau de ce UpRo

Dacă ceva este făcut cu simț de răspundere în casa asta, aceasta este cafeluța. De regulă fac o cafea slabă cu lapte. Așa o beau. Și DA, mi-e foame. Un sandwich cald din pâine neagră cu semințe, omletă în care am pus șuncă și cașcaval peste, am așezat frumușel deasupra castraveți murați în sare  (conservați de noi în casă). Handmade sau nu? - ÎHÎ. 
          UpRo - Pur și simplu. În traducere înseamnă "Sus România". Ideea a venit după ce am instalat un magazin cu produse confecționate de mine pe site-ul Etsy. Este al doilea nume dat magazinului meu. Căutam un nume scurt, cu rezonanță, adică ușor de reținut în special de cumpărătorii din alte țări. Site-ul nu permite despărțirea cuvintelor în denumirea magazinelor, iar ideea mi-a plăcut foarte mult.
          Este bine să ai în casă un adolescent (și DA, îmi asum afirmația). Fiului meu i-a venit ideea. A înțeles mai bine decât mine (am vrut clar ca numele țării să fie in siglă) ce vreau să spun într-un mod simplu -…

DA, toamna este minunată

Pentru început să vă ofer ceva din decorul anotimpului.



  Toamna aduce cu ea ploile si frigul , dar și foarte multe lucruri bune: peisajele minunate , fructele , legumele care apar în acest anotimp , începutul anului școlar 😜 și bineînțeles că nu putea lipsi muzica formației..... Voooooltaj.

          Joi am fost la Sala Polivalentă care a găzduit spectacolul formației. Acești oameni dau totul pentru fanii lor. Au fost efecte de scenă surprinzător de frumoase.
          La început au cântat cei de la Academia Voltaj melodii internaționale. Foarte frumos cântate.  Au fost acolo oameni de toate vârstele. Și stiți ce? Aproape toata lumea a dansat și a cântat. Eu știu că asta am făcut. Prin muzica lor transmit Speranță , Iubire , Pace. Nu sunt cuvinte triviale in versuri și nu se fac gesturi obscene pe scenă. Nu trăiești teama aceea că devii penibil dacă ai copilul lăngă tine.  De fapt , dacă stau bine și mă gândesc (mai fac și așa ceva) sunt sigură că în timpul spectacolului n…